DIVIZIA TERMO

În cadrul ENERGOMONTAJ S.A.,
DIVIZIA TERMO
cu cei 1 895 salariaţi are principala pondere, ea înglobând peste 45% din totalul personalului. Dintre aceştia, peste 83% sunt muncitori calificaţi şi 16,93% personal tehnico-administrativ.

 

Organizarea Diviziei termo prin cele 7 Sucursale este atât de elastică încât la nevoie poate concentra într-o anumită zonă, un număr mare de personal, din mai multe unităţi termo şi în extremis, chiar hidro.

 

Până în 1990, am executat şi pus în funcţiune în grupuri de diferite puteri energetice, un total de 16 GW.

 

Din 1990, în domeniul energetic, ne-am angrenat în procesul de modernizare sau retehnologizare a unităţilor energetice montate anterior, punând, de exemplu, în funcţiune în 2002, grupul 4 de 330 MW - complet modificat, de la CTE Turceni, si cazan turbina de 150 MW, de la Paroseni.

 

Pe măsura îngustării pieţei, în domeniul montajului energetic, ne-am orientat si către alte sectoare industriale, către care ne-au recomandat calitatea şi promptitudinea dovedite în lucrările anterioare.

 

Am executat confecţii şi montaje diverse, alimentări cu apă şi gaze naturale, staţii de epurare apă, termoficări sau lucrări de modernizare în fabricile de ciment.

 

Experienta şi capabilitatea dovedite ne recomandă, pentru execuţia unei game de lucrări deosebit de variate.

Aşteptăm să ne contactaţi, ca să puteţi proba şi dumneavoastră aceste lucruri.


Iosif FALUP,
Director Divizie Termo


CONTACT

Calea Dorobantilor nr. 103-105, sector 1, Bucuresti
cod postal 010561
Tel.: +4021 318 93 03; +4021 318 93 28; +4021 318 93 08;
Fax: +4021 318 93 27

E-mail: termo@saem.ro

CAPACITĂŢI DE PRODUCŢIE

1. Lucrari de montare si reparatii 55.600 t/an
2. Lucrari de protectie anticorozive speciale 72.000 m2/an
3. Lucrari de fabricatie constructii metalice si alte produse (realizate în atelierele din Timisoara, Dr. Tr. Severin si Isalnita,
precum si pe alte suprafete de fabricatie din santiere) 3.960 t/an
4. Total personal 1 895 persoane
> muncitori 1 574 persoane
> ingineri si personal tehnico-administrativ 321 persoane

 

LUCRĂRI IMPORTANTE REALIZATE

Putem sintetiza activitatea noastră de montaj şi punere în funcţiune, astfel:

  > cazane de abur cu capacitati sub
> cazane de abur cu capacitati de
> cazane de abur cu capacitati între
> cazane de apa fierbinte cu capacitati pâna la
> cazane de apa fierbinte cu capacitati de
> turbine cu abur sub
> turbine cu abur de
> turbine cu abur de
> turbine cu abur de
> turbine cu abur de
> grupuri Diesel independente pâna la
> instalatii de desprafuire electrostatica pâna la
400 t/h
1.035 t/h
400 si 1.000 t/h
100 Gcal/h
100 Gcal/h
50 MW
50 MW
100 si 150 MW
200 MW
315 si 330 MW
7.000 CP
700.000 mc/h
276 unitati
10 unitati
132 unitati
38 unitati
82 unitati
128 unitati
60 unitati
24 unitati
20 unitati
15 unitati
169 unitati
84 unitati

PRINTRE REALIZARILE MAJORE PUTEM ENUMERA:

  - CTE Turceni
- CTE Rovinari
- CTE Braila
- CTE Mintia
- CTE Iernut
- CTE Isalnita
- Petrobrazi
(7 x 330 MW);
(2 x 200 MW + 4 x 330 MW);
(3 x 200 MW + 1 x 330 MW);
(6 x 210 MW);
(4 x 100 MW + 2 x 200 MW);
(2 x 100 MW + 3 x 50 MW + 1 x 55 MW + 2 x 315 MW);
(2 x 25 MW + 2 x 135 tab/h cogenerare + 2 x 50 tab/h).